ROMGAZ, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, lansează programul de burse „ROMGAZ Scholarships – Ediția 2025-2026”, o oportunitate extraordinară pentru studenții și masteranzii de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației, care doresc să-și dezvolte cariera în domeniul energetic.
🔎 Cine poate aplica?
Programul este dedicat studenților și masteranzilor care îndeplinesc următoarele condiții:
- Au cetățenie română și vârsta maximă de 26 de ani;
- Sunt studenți integraliști anul III–IV, înscriși la zi (buget sau taxă) la unul din programele de studii Energetică și Tehnologii Informatice sau Tehnologia Construcțiilor de Mașini, cu media generala a anului anterior de studiu minim 8.00;
- Sunt masteranzi în anul I la unul din programele de studii Managementul Sistemelor de Energie, Proiectare și Fabricație Asistate de Calculator sau Managementul Sistemelor Calității, cu media generala a anului anterior de studiu minim 8.00;
- Nu înregistrează venituri din alte burse private.
💼 De ce să aplici?
- Primești sprijin financiar în valoare de 1.500 lei/lună;
- Ai șansa să-ți pui în valoare cunoștințele;
- Ai ocazia să interacționezi cu un lider în domeniul energetic.
📄 Înscriere
În vederea înscrierii la Concurs, studenții și masteranzii interesați care îndeplinesc condițiile de eligibilitate menționate în Regulament, trebuie să depună următoarele documente:
- Scrisoare motivațională (model);
- Curriculum Vitae actualizat;
- Actul de identitate în copie pentru verificarea identității candidatului;
- Adeverință din partea facultății din care să rezulte media generală a anului anterior de studiu (2024-2025) şi faptul că este student integralist (pentru studenți);
- Adeverință sau foaia matricolă din care să rezulte media generală a anilor de studii și diploma de licență, pentru masteranzi;
- Acord de prelucrare a datelor cu caracter personal (model);
- Declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca aplicantul nu obtine venituri din burse de la alte companii. In situația in care studentul/masterandul obține venituri din burse de la alte companii, va menționa in declaratie faptul ca va renunta la aceste venituri daca va obtine bursa oferita de Romgaz.
🗓️ Calendar selecție
- Perioada înscrierilor: 16 – 20 februarie 2026;
- Analiza aplicațiilor: 23 februarie 2026
- Interviurile: 24 februarie 2026;
- Afișarea rezultatelor: 25 februarie 2026.
Dosarul se transmite prin e-mail, la adresa: burse@romgaz.ro
Pentru mai multe detalii, consultați regulamentul.
ROMGAZ Scholarships este mai mult decât o bursă – este un pas important spre o carieră într-un domeniu strategic.
ROMGAZ Scholarships – Burse private pentru studenții UMFST!